Acord bilateral Radio România – Radio RAI

Astăzi, la sediul Radio RAI din Roma, a fost semnat de către Georgică Severin, Preşedinte Director General al Societăţii Române de Radiodifuziune şi Fabrizio Salini, Director General RAI, primul acord bilateral între cele două instituţii. Acordul prevede schimbul şi achiziţia de radioprograme, cooperarea în formarea profesională, participarea la festivaluri, expoziţii şi manifestări culturale.

La ceremonie au fost prezenţi Marcello Foa, Preşedinte RAI, George Bologan, Ambasadorul României în Italia, Robert Sergio, Director Radio RAI şi Rudolf Dinu, Director al Accademia di Romania. După semnare cei prezenţi au vizitat sediul Radio RAI, aflat în clădirea istorică unde, în 1924, unde din biroul lui Guglielmo Marconi s-a transmis primul semnal radio la RAI.

„Doresc să subliniez întreaga noastră deschidere şi susţinere pentru toate proiectele ce se vor realiza în baza acestui acord. Radio România şi Radio RAI împărtăşesc aceleaşi valori ce le definesc ca instituţii fundamentale în peisajul mass-media european”, a declarat Georgică Severin, Preşedinte Director General al SRR.



Adaugat: 7 Martie 2019
Actualizat: 8 Martie 2019