Moştenitorii României muzicale, la Sala Radio

Violoncelistul Andrei Ioniţă, singurul câştigător român al prestigiosului concurs Ceaikovski de la Moscova, va susţine, alături de pianista japoneză Naoko Sonoda, un recital în cadrul proiectului Moştenitorii României muzicale organizat de Radio România Muzical şi Rotary Club Pipera. Evenimentul este programat luni, 15 aprilie, de la ora 19:00, la Sala Radio şi se va ţine cu casa închisă, putând fi însă ascultat la Radio România Muzical. În program figurează Sonata nr. 5 de Ludwig van Beethoven, Două piese op. 2 de Serghei Rahmaninov şi Sonata în La major de César Franck.

Recitalul este urmat de o sesiune de autografe în foaierul Sălii Radio, prilej de prezentare a primului CD de autor pe care apare numele lui Andrei Ioniţă, album lansat pe 15 martie 2019 la casa engleză Orchid Classics.

Moştenitorii României muzicaleeste un proiect inaugurat în 2018 de Radio România Muzical şi Rotary Club Pipera, cu ocazia Centenarului României mari. Succesul festivalului de pian propus între 16 şi 18 octombrie a determinat organizatorii să continue această iniţiativă de a-i prezenta în recitaluri pe tinerii muzicieni ai României, deja confirmaţi pe mari scene internaţionale, pe care îi putem asculta însă mai rar şi acasă. Recitalurile din cadrul seriei Moştenitorii României muzicale se adresează şi acelui tip de public care, deşi interesat de cultură, nu ajunge des în sala de concert, mai ales din cauza unui program foarte încărcat: recitalurile au o durată maximă de o oră, se desfăşoară fără pauză şi prezintă un repertoriu accesibil pentru un public larg.

Luni, punctul central de atractivitate este calitatea ieşită din comun a muzicienilor protagonişti. Andrei Ioniţă (25 ani) este unul dintre cei mai apreciaţi tineri violoncelişti ai momentului la nivel mondial, un talent ieşit din comun, cu o tehnică şi muzicalitate strălucitoare. Cea mai mare reuşită a sa rămâne câştigarea, în 2015, a Concursului Ceaikovski de la Moscova, o performanţă excepţională. Andrei Ioniţă a devenit astfel primul român care a cucerit medalia de aur la această competiţie. Printre laureaţii concursului Ceaikovski s-au numărat, de-a lungul anilor, pianiştii Van Cliburn, Vladimir Ashkenazy, Grigory Sokolov, Denis Matsuev, Daniil Trifonov, violonistul Gidon Kremer.

Andrei Ioniţă a început studiul pianului de la vârsta de 5 ani, iar la 8 ani a luat primele lecţii de violoncel. A studiat violoncelul alături de Ani Marie Paladi, în paralel urmând cursurile Colegiului Naţional Sf. Sava din Bucureşti, profilul matematică-informatică; a. A fost apoi studentul lui Jens Peter Maintz la Universitatea de Arte din Berlin. Palmaresul său include şi alte premii importante, la Concursurile Aram Haciaturian de la Erevan, ARD din München sau Emanuel Feuermann din Berlin.

Andrei Ioniţă a cântat deja pe scene prestigioase din Europa, SUA şi Asia, în recital sau în concerte alături de orchestre precum Filarmonicile din München, Tokyo şi din Sankt Petersburg sau Filarmonica Cehă. În cadrul festivalului Enescu 2017 Andrei Ioniţă a apărut alături de Orchestra Filarmonicii din München, condusă de Valery Gergiev, dirijor care a contribuit mult la promovarea tânărului violoncelist român. În noiembrie 2018, Andrei Ioniţă a revenit pe scena Sălii Radio, solist al BBC Philharmonic Orchestra, în cadrul Festivalului RADIRO. La Sala Radio, va apărea din nou pe 14 iunie, în concertul care închide stagiunea 2018-2019 a Orchestrei Naţionale Radio.

Între anii 2016-2018, Andrei Ioniţă a fost parte a proiectului BBC New Generation Artists, înregistrările pentru BBC fiind editate pe un disc lansat la Orchid Classics.

În ultimii ani, Andrei Ioniţă a evoluat în recitaluri alături de pianista japoneză Naoko Sonoda, specializată înmuzică de cameră. Ea a susţinut numeroase recitaluri alături de nume sonore ale prezentului, ceea ce nu a împiedicat-o ca, în paralel, să evolueze şi în concerte cu orchestre, în special în Germania. Naoko Sonoda a studiat la Universitatea de Arte din Berlin, ca şi Andrei Ioniţă. În calitate de pianist acompaniator, Naoko Sonoda activează în cadrul unor concursuri internaţionale prestigioase, iar din stagiunea 2017-2018, este şi pianist-acompaniator în cadrul stagiunii de la Carnegie Hall din New York, unde a şi cântat împreună cu Andrei Ioniţă.

Moştenitorii României muzicaleeste un proiect organizat în parteneriat de Radio România Muzical şi Rotary Club Pipera. Următoarele recitaluri din această serie au loc la Sala Radio în 6 iunie (pianista Axia Marinescu), 12 octombrie (violonista Ioana Cristina Goicea) şi 14 noiembrie (pianista Sînziana Mircea).

Parteneri media: Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Rador, TVR, Agerpres, revista Cariere, Adevărul, Dilema veche, Historia, Observator cultural, Zeppelin, Psychologies, Tv Mania, Avantaje, liternet.ro.

Cu sprijinul: Hotel Epoque



Adaugat: Luni, 15 Aprilie 2019
Actualizat: Luni, 15 Aprilie 2019