Povestea viorii lui George Enescu merge mai departe

Povestea viorii Guarneri del Gesu, un instrument istoric pe care a cântat în trecut însuşi George Enescu, continuă în perioada 12-19 septembrie. Dacă la Bucureşti marele compozitor este omagiat de mari orchestre, interpreţi şi dirijori de pe întreg mapamondul, violonistul Gabriel Croitoru şi pianistul Horia Mihail merg în localităţi mai mari sau mai mici din ţară, ducând muzica mai aproape de oameni, aşa cum însuşi Enescu obişnuia să facă.

Turneul Vioara lui George Enescu, organizat de Radio România, prin Centrul Cultural Media, ajunge anul acesta la Alba Iulia, Deva, Pucioasa, Tulcea şi Slatina.

Vioara Guarneri del Gesu, supranumită Catedrala, pentru sunetul său unic, aflată în patrimoniul Muzeului Naţional George Enescu, este instrumentul de care Gabriel Croitoru s-a îndrăgostit: „Eu, la rândul meu, am o vioară veche italiană, care se pare că face parte dintre viorile importante. Încă nu ştiu exact ce meşter lutier a făurit-o. Însă mi s-a spus de foarte multă lume că e dintre cele mari şi m-am dus, foarte încrezător, cu vioara mea la Muzeul Enescu să văd şi eu cum sună, comparativ cu un Guarneri, bineînţeles. Acolo, toată lumea încântată... Au închis porţile muzeului şi au venit să asiste, căci nimeni nu văzuse, cu foarte mici excepţii, instrumentul. Aşadar, le-am scos. A mea era mult mai arătoasă decât această vioară Guarneri. Am tras două note pe a mea şi apoi, când am pus mâna pe Guarneri, am şi strâns-o repede pe-a mea. Nu era cale de întors, era mult mai strălucitoare. Cu toate că, iată, după 50 de ani în care nu fusese cântată decât foarte rar, ocazional, vioara s-a păstrat, din fericire, în condiţii foarte bune, datorită seifurilor şi tuturor sistemelor de conservare de la muzeu. Insă, toată lumea recunoaşte că, de când a reînceput să sune pe scenă, îşi redobândeşte, de la un an la altul, calităţi pe care, cu siguranţă, le-a avut înainte”, povesteşte violonistul.

Cei doi muzicieni au pregătit un program ce cuprinde piese de largă popularitate din literatura pentru vioară şi pian.

Detalii despre turneu, pe www.vioaraluienescu.ro.

Itinerar turneu (recitalurile încep la ora 19:00):

12 septembrie, Alba Iulia, Casa de cultură.

13 septembrie, Deva, Sala Pro Arte.

16 septembrie, Pucioasa, Centrul Cultural European.

17 septembrie, Tulcea, Teatrul Jean Bart.

19 septembrie, Slatina - Centrul Cultural Eugen Ionescu.

Proiect: Radio România. Organizator: Centrul Cultural Media Radio România. Coproducători: Radio România Cultural, Radio România Regional şi TVR 3. Parteneri: Accendo, Senia Music, Muzeul Naţional George Enescu. Sponsor: Vimetco-Alro Slatina. Parteneri media: Antena Satelor, Radio România Muzical, Radio România Actualităţi, Observator Cultural,România TV, Caţavencii, Zile şi Nopţi, Agenţia de carte, Actualitatea Muzicală, Ziarul Metropolis, Media Trust. Parteneri culturali: Municipiul Alba Iulia, Asociaţia Culturală DevArt, Colegiul Naţional Decebal Deva, Primăria Pucioasa, Teatrul Jean Bart - Tulcea, Primăria şi Consiliul Judeţean Tulcea, Centrul Cultural Eugen Ionescu - Slatina, Asociaţia Culturală Center Inter Art, Primăria Slatina.



Adaugat: 7 Septembrie 2017
Actualizat: 7 Septembrie 2017