SFÂNTU GHEORGHE: Medicii trag un semnal de alarmă în cazul focarelor de rujeolă
Autoritățile sanitare locale își arată îngrijorarea față de neîncrederea comunităților locale în vaccinarea contra virusului rujeolic.
Articol de Iulian Busan, Publicat: 23 Aprilie 2024, 16:12 • Actualizat: 23 Aprilie 2024, 16:12
Covasna se confruntă cu o epidemie de rujeolă ce s-a accelerat semnificativ la începutul lui 2024, peste 400 de cazuri fiind înregistrate în luna ianuarie.
413 cazuri înregistrate
În ciuda acțiunilor de recuperare la vaccinare pe care autoritățile sanitare le derulează încă din anul precedent, cazurile de rujeolă s-au înmulțit de la o lună la alta în comunitățile din zonă, relatează Radio România Târgu Mureș.
Conform reprezentantei Departamentului de Epidemiologie a DSP Covasna, Igyarto Gabriela, un nou focar de rujeolă a izbucnit în într-un cartier mărginaș al municipiului.
„Până acum, de la începutul anului, 413 cazuri de rujeolă am investigat, dintre care 6 au fost infirmate. Noi, de fapt, am început această epidemie în județ după 1 ianuarie și am avut mai multe focare în localitățile Hetea, Doboșeni, Araci iar acum, în momentul de față, avem în evoluție un focar într-un cartier din Sf. Gheorghe. Acolo sunt mai mulți copii nevaccinați, copii care nu sunt înregistrați la niciun medic de familie”, a declarat Igyarto Gabriela.
Focare în comunitățile locale
Autoritățile covăsnene au dus eforturi de recuperare la vaccinare a sute de copii în cadrul anului precedent, însă acestea nu au avut succes în toate situațiile.
Într-una din comunitățile locale, echipajele Direcției de Sănătate Publică au fost alungate și amenințate în prezența autorităților locale. În urma refuzului vaccinărilor, în comunitate a izbucnit un focar de rujeolă la scurt timp, a menționat reprezentanta DSP Covasna.
„Tot ne-am dus (pentru recuperare vaccinală, n.r.) în zonele cu probleme, dar adevărul e că nu am fost primiți cu brațele deschise. De exemplu, în Hetea am fost huiduiți, nimeni nu a venit la vaccinare, nimeni nu a vrut să colaboreze cu noi, cu toate că au fost și comunitățile locale și medicul de familie. A fost și poliția (...) numai (amenințări, n.r.) verbale au fost (...) ne-au făcut în toate felurile și au spus că nu avem ce căuta acolo, că ei nu colaborează cu noi”, a adăugat sursa citată
Covasna, în top 3 județe cu îmbolnăviri masive
Rata de vaccinare în ceea ce privește vaccinul ROR pentru copiii de 18 luni, aflați la prima doză, este de 86%, iar pentru cea de-a doua doză, la 5 ani, acoperirea vaccinală fiind de 85%.
În ceea ce privește incidența cazurilor de rujeolă la nivel național, județul Covasna se află pe al doilea loc, cu aproximativ 230 de cazuri la suta de mii de locuitori.
Poziția fruntașă în clasament o ocupă județul Brașov, cu o incidență de aproape 340 de cazuri la suta de mii de locuitori.
Al treilea loc îl ocupă județul Mureș, cu circa 220 de cazuri la suta de mii de locuitori.
Citește și: 200 de cazuri noi de rujeolă în Arad