Trubadurul lui Verdi, în concertla Sala Radio

În continuarea tradiţiei instaurate la Sala Radio în ultimele stagiuni, de a aduce în faţa publicului la fiecare final de ianuarie un titlu de operă în formulă de concert cu o distribuţie de excepţie, vineri, 25 ianuarie (ora 19:00) Orchestra Naţională Radio prezintă celebra operăTrubadurul, ce poartă semnătura luiVerdi.

Una dintre cele mai cunoscute creaţii ale compozitorului italian, Il Trovatore a avut premiera la Roma, în 1853, cu un imens succes încă de la primele reprezentaţii. În primii 3 ani după premieră au fost puse în scenă în întreaga lume 229 de montări cu Trubadurul! Dragostea dintre o doamnă de onoare şi un misterios trubadur, destinul unui copil răpit a cărui reală identitate este ascunsă, farmece şi blesteme, dueluri şi lupte, sentimente intense... compun intriga cunoscutei opere.

Sub bagheta dirijorului de origine italiană David Crescenzi - în prezent dirijor invitat al Operei din Düsseldorf (Germania), o veţi aplauda pe soprana Brigitta Kele (în rolul Leonorei). Artista născută în România se bucură de un mare succes internaţional, pe importante scene lirice ca Deutsche Oper am Rhein - Düsseldorf, Metropolitan Opera – New York, Opéra national de Paris, Opéra national du Rhin – Strasbourg.

Tenorul Adrian Dumitru interpreteaza rolul lui Manrico, după ce în vara acestui an a fost invitat să cânte într-o producţie cu opera verdiană Nabucco realizată pentru Festivalul de Operă de la Heidenheim (Germania). Director general al Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca, baritonul Florin Estefan va interpreta rolul Contelui di Luna. Solistă a Operei Naţionale Române Cluj-Napoca şi a Operei Naţionale Bucureşti, mezzosoprana Andrada Ioana Roşu va interpreta rolul Azucenei. Pe scena Sălii Radio îi veţi aplauda şi pe Gelu Dobrea (Ferrando), Mădălina Stan (Ines), Nicolae Simonov (Ruiz soldat şi Un messo) şi Mihai Cârstea (Un vecchio zingaro). Evenimentul se va derula cu participarea Corului Academic Radio, dirijat de Ciprian Ţuţu.

Pianist, dirijor de orchestră şi de cor, David Crescenzi a început să studieze la Conservatorul din Pesaro, specializându-se ulterior în instrumente de orchestră, pian, muzică corală şi dirijat coral. Printre realizările sale cele mai semnificative amintim colaborarea cu Teatrul Operei din Cairo, Egipt, în calitate de dirijor invitat (1998 – 2003). La Doha (Qatar) a dirijat de trei ori: în 2002 opera Aida de Verdi, în 2003 Ibn Sina de Michiel Borstlap, iar în 2005 Aspire de David Krane, cu ocazia deschiderii Jocurilor Olimpice Asiatice. Din septembrie 2014 este director artistic şi dirijor principal al Operei din Cairo. 

Tenorul Adrian Dumitru este absolvent al cursurilor de masterat ale Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti. Din anul 2009, este colaborator permanent al Corului Filarmonicii George Enescu şi este membru al Corului Nihil Sine Deo, susţinând numeroase concerte, recitaluri şi roluri de operă pe mari scene din ţară şi străinătate.

Soprana de origine română Brigitta Kele a fost solistă a Operei Maghiare din Cluj-Napoca, unde a abordat roluri celebre şi în stagiunea 2011-2012 a colaborat cu Deutsche Oper am Rhein Düsseldorf unde a interpretat rolul Mimì din opera La Bohème şi rolul Nedda din Pagliacci, devenind ulterior invitată permanentă a ansamblului. Brigitta Kele a mai interpretat rolul Musetta din La Bohème la Opera din Paris şi la Metropolitan Opera din New York, Nedda din Pagliacci la Opera din Paris, Opera d’Avignon ş.a.

Baritonul Florin Estefan a devenit solist al Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca, din anul al doilea de studii, la vârsta de 20 ani. În decembrie 2007, a fost absolvent al Cardiff International Academy of Voice. În 2012 a revenit ca solist al Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca, urmând să devină managerul renumitei instituţii lirice în 2015.

Mezzosoprana Andrada Ioana Roşu a beneficiat de o bursǎ de studii la Graz (Austria), unde a studiat cu Renate Behle. Artista stăpâneşte un amplu repertoriu de mezzosoprană care include roluri verdiene complexe precum Azucena, Amneris, Ulrica, Eboli, Fenena ş.a.

Gelu Dobrea a colaborat cu Opera de Stat Braşov, Filarmonica din Arad, Filarmonica Transilvania din Cluj-Napoca, Opera Română din Iaşi, Filarmonica din Sibiu, Filarmonica George Enescu din Bucureşti, Opera din Cairo. Din 2011 este artist liric al Operei Naţionale Române din Timişoara.

Soprana Mădălina Nicoleta Stan a susţinut recitaluri şi concerte în ţară - Ateneul Român, Opera Naţionala Bucureşti, Sala Palatului, Sala Radio precum şi în Italia, Spania, Austria, Germania. Concertele vocal-simfonice pe scena Ateneului Român i-au oferit prilejul să se remarce în abordarea unor partituri celebre sub bagheta maestrului Cristian Mandeal (Răpirea din serai de Mozart, rolul Blondei) şi a maestrului Jin Wang (Missa de Bernstein).

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pewww.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

Biletele la concertele Orchestrelor şi Corurilor Radio se pot achiziţiona online prin reţeaua www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio.

Alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio, pe www.orchestreradio.ro.



Adaugat: 25 Ianuarie 2019
Actualizat: 25 Ianuarie 2019