Noi suntem Radio România, sursa ta de încredere

Florin Piersic va fi transferat la Spitalul Foişor pentru o nouă intervenție

Directorul medical al Institutului „Matei Balş” a spus că viața actorului Florin Piersic nu este în pericol.

Florin Piersic va fi transferat la Spitalul Foişor pentru o nouă intervenție
Foto: Captură YouTube/ TVR

Articol de Ana-Maria Anitoiu, Publicat: 09 Mai 2024, 09:44  • Actualizat: 09 Mai 2024, 09:43

Florin Piersic va fi transferat la Spitalul Clinic de Ortopedie Foişor din București pentru a i se scoate proteza de genunchi, potrivit managerului Institutului „Matei Balș”, Cătălin Apostolescu.

Managerul Institutului „Matei Balș” a spus că actorul va face mai întâi o investigație PET - CT, după care va fi transferat la Spitalul Foișor, potrivit Agerpres.

Actorul fusese transferat în această săptămână de la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu” din Cluj-Napoca la Institutul „Matei Balş”.

Conducerea Institutului Inimii „Niculae Stăncioiu” din Cluj-Napoca a explicat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că actorul a fost transferat în Capitală la cererea familiei sale, nu pentru că în oraş n-ar fi putut să fie tratat în cele mai bune condiţii.

Viața actorului Florin Piersic nu este în pericol

Directorul medical al Institutului „Matei Balş”, medicul Adrian Marinescu, a declarat miercuri că viața actorului Florin Piersic nu este în pericol, în ciuda infecției cu care se confruntă.

„Dânsul nu numai că este stabil, nu aş spune că starea generală este foarte bună deoarece vorbim, până la urmă, de vârstă, de bolile cronice, dar, fără discuţie, nu este aşa cum s-a spus un risc vital, nu este o stare gravă care să îi pună viaţa în pericol în viitorul apropiat, motiv pentru care ceea ce facem noi încă de aseară, de când a ajuns la noi, este o evaluare care nu ţine doar de procesul infecţios. Aici discutăm tot practic: partea ortopedică, cardiologică, tot ce se întâmplă.

Nu discutăm despre o infecţie care să îi pună în acest moment viaţa în pericol. Cred că este partea cea mai importantă. Ce va fi în viitorul apropiat şi cum vom aborda lucrurile este o altă discuţie, dar nu se pune problema să fie o stare gravă care să îi pună viaţa în pericol”, a spus medicul la Antena 3, potrivit Agerpres.

Întrebat dacă există posibilitatea ca Florin Piersic să fie operat din nou în următoarele zile, Adrian Marinescu a răspuns că este luată în calcul și această variantă.

„Evaluarea nu este făcută doar de către infecţionist, este logic să fie aşa, sunt ortopezii şi partea de cardio, vom alege cea mai bună soluţie. În momentul în care se va pune problema, poate şi în orele următoare sau ziua următoare, să avem o altă abordare sigur că vom anunţa”, a spus directorul medical al Institutului „Matei Balş”.

El a explicat că problema constă în ce măsură ar ajunge infecția cu care se confruntă actorul „să aibă un răsunet mare şi să modifice multe lucruri”.

„Stafilococul, despre el vorbim, dacă este un stafilococ pe care noi îl numim cuminte, adică sensibil la aproape toate antibioticele, se găseşte şi pe piele. El poate să convieţuiască destul de uşor la oricare dintre noi. Atunci când ai un sistem imunitar cu probleme acel stafilococ şi el, la rândul lui, va face mai mult rău, categoric.

Nu ştiu dacă este discuţie de branulă sau este o discuţie generală că există riscul ca dintre bacterii, cum este şi stafilococul, să dea infecţia. Problema mea nu este asta că dă infecţia, ci în ce măsură această infecţie ajunge să aibă un răsunet mare, să modifice multe lucruri, să ducă până la urmă la un prognostic negativ. Asta facem şi asta trebuie monitorizat", a explicat medicul.

Citește și: Nu discutăm despre o infecţie care să îi pună viaţa în pericol

UNGARIA: 2 morți și 5 dispăruți după un accident pe Dunăre
Actualitate 19 Mai 2024, 14:52

UNGARIA: 2 morți și 5 dispăruți după un accident pe Dunăre

O navă de croazieră şi o barcă cu motor au intrat în coliziune pe apele fluviului, în apropiere de Budapesta.

UNGARIA: 2 morți și 5 dispăruți după un accident pe Dunăre
Mii de persoane evacuate în Indonezia din cauza erupției vulcanului Ibu
Actualitate 19 Mai 2024, 13:57

Mii de persoane evacuate în Indonezia din cauza erupției vulcanului Ibu

De la începutul anului, activitatea vulcanică a Arhipelagului Indonezian s-a intensificat.

Mii de persoane evacuate în Indonezia din cauza erupției vulcanului Ibu
24 de persoane, recuperate de salvamontiști în decursul a 24 de ore
Actualitate 19 Mai 2024, 12:47

24 de persoane, recuperate de salvamontiști în decursul a 24 de ore

Cele mai multe apeluri au fost efectuate către dispeceratele Salvamont Harghita, Braşov şi Prahova.

24 de persoane, recuperate de salvamontiști în decursul a 24 de ore
Taximetriștii din aeroporturi, amendați cu 14.000 de lei
Actualitate 19 Mai 2024, 12:30

Taximetriștii din aeroporturi, amendați cu 14.000 de lei

Au fost aplicate zeci de sancțiuni.

Taximetriștii din aeroporturi, amendați cu 14.000 de lei
Peste 600 de șoferi au rămas fără permis, sâmbătă
Actualitate 19 Mai 2024, 12:00

Peste 600 de șoferi au rămas fără permis, sâmbătă

Numărul nu îi include pe șoferii care au acumulat puncte de amendă, care vor duce la suspendarea permisului auto.

Peste 600 de șoferi au rămas fără permis, sâmbătă
GEORGIA: Controversata lege a "agenților străini", blocată prin veto prezidențial
Actualitate 19 Mai 2024, 09:45

GEORGIA: Controversata lege a "agenților străini", blocată prin veto prezidențial

Salome Zourabichvili consideră că actul adoptat de Parlamentul de la Tbilisi serveşte intereselor Rusiei.

GEORGIA: Controversata lege a "agenților străini", blocată prin veto prezidențial
Protest al angajaților din muzee, în Piața Victoriei
Actualitate 18 Mai 2024, 22:14

Protest al angajaților din muzee, în Piața Victoriei

Sindicaliștii din domeniul protecţiei patrimoniului cultural reclamă subfinanţarea.

Protest al angajaților din muzee, în Piața Victoriei
Amenzi de peste 70.000 de lei după controale în gări și trenuri
Actualitate 18 Mai 2024, 20:14

Amenzi de peste 70.000 de lei după controale în gări și trenuri

Neregulile descoperite au fost amendate cu peste 70.000 de lei.

Amenzi de peste 70.000 de lei după controale în gări și trenuri