Delegaţie a Congresului american, în vizită la București
Formată atât din congresmeni republicani, cât şi din democraţi, delegația se va întâlni cu preşedintele interimar Ilie Bolojan cu premierul Marcel Ciolacu şi va avea contacte la toate nivelurile decizionale importante din România.
Articol de Matei Pavel, Publicat: 14 Aprilie 2025, 10:48 • Actualizat: 14 Aprilie 2025, 11:02
O delegaţie a Congresului american începe, luni, o vizită în România.
Pe agendă discuțiilor se află consolidarea relaţiilor bilaterale şi teme strategice, inclusiv securitatea la Marea Neagră.
Formată atât din congresmeni republicani, cât şi din democraţi, delegația se va întâlni cu preşedintele interimar Ilie Bolojan cu premierul Marcel Ciolacu şi va avea contacte la toate nivelurile decizionale importante, potrivit Radio România Actualități.
Săptămâna trecută, consilierul prezidențial Cristian Diaconescu spunea, într-un interviu tv, că autoritățile de la București vor aduce clarificări, inclusiv în privinţa alegerilor prezidenţiale anulate.
"Suntem pregătiți! Vom da și răspunsuri în legătură cu ce s-a întâmplat, dar și garanții în legătură cu ce se va întâmpla. E un pas înainte”, a declarat oficialul de la Palatul Cotroceni pentru Antena 3.
Consilierul prezidențial a precizat că, în acest moment, nu există vreun semnal despre vehiculara retragere a trupelor americane din Europa.
“Există cuvântul reevaluare, când se transmit o serie de mesaje în ceea ce privește poziționarea americană, dar nu înseamnă desistare. S-au tras repede concluzii că administrația de la Washington ar lua o decizie istorică, dramatică în legătură cu europenii. (…) Poziția SUA e aceeași, sunt în continuare parte la proiectele NATO, de la intelligence, până la implementarea a ce s-a decis militar pentru Ucraina. Nu s-a schimbat nimic. S-ar putea să existe o repoziționare a forțelor militare americane, dar depinde foarte mult de rezultatul contextelor bilaterale și lucrăm 7/24 să nu avem surprize”, a explicat Cristian Diaconescu.
Decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale a fost criticată, în februarie, de vicepreşedintele american JD Vance.
"Puteţi crede că este greşit ca Rusia să cumpere reclame în social media pentru a vă influenţa alegerile - noi cu siguranţă credem asta. O puteţi condamna chiar şi pe scena mondială, dar dacă democraţia voastră poate fi distrusă cu câteva sute de mii de dolari de publicitate digitală din partea unei ţări străine, atunci nu a fost o democraţie foarte puternică de la început", a opinat oficialul de la Casa Albă în timpul Conferinței pentru Securitate de la Munchen.
Judecătorii CCR constataseră încălcarea legislației electorale de către independentul Călin Georgescu și influențare externe asupra electoratului prin platforma online ToikTok.
Noi alegeri sunt programate în luna mai, cu 11 competitori pe buletinele de vot.
Citește și: George Simion și Crin Antonescu, creditați de un sondaj CURS să se califice în turul secund