Peste 500.000 de autoturisme, produse la uzinele de la Mioveni și Craiova în 2024
Autoritățile plănuiesc conectarea orașelor cu Bucureștiul și Constanța prin intermediul drumurilor de mare viteză.
Articol de Iulian Busan, Publicat: 23 Aprilie 2024, 14:09 • Actualizat: 23 Aprilie 2024, 14:09
Peste cinci sute de mii de autoturisme for fi fabricate în anul curent, în cadrul uzinelor de la Mioveni și Craiova, arată estimările Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România.
Orașele ar urma să fie conectate
Conform secretarului general al ACAROM, Adrian Sandu, orașele Mioveni și Craiova ar putea fi conectate cu Bucureștiul, în cursul acestui an, prin intermediul drumurilor de mare viteză.
Mai mult decât atât, se intenționează extinderea conexiunii dintre orașe chiar și până la Portul Constanța, generând astfel numeroase oportunități pentru industria auto, precum și pentru viitoarele companii dornice de a deschide facilități de producție în domeniu, menționează secretarul general.
Planuri de extindere către Portul Constanța
„Este extrem de important, în această competiție europeană și mondială, ca România să aibă cât mai multe criterii de competitivitate atinse. Unul dintre aceste criterii se referă la infrastructura de transport, atât rutieră, cât și feroviară. Upgradarea (actualizarea, n.r.) infrastructurii de transport feroviare pentru creșterea vitezei de transport pe calea ferată este un must (o necesitate, n.r.), la fel și în ceea ce privește infrastructura de transport rutieră, iar legăturile între regiunile țării pot duce la dezvoltarea economică a acestora, în special pe culoarul de transport dinspre Ungaria până în Portul Constanța este nevoie de o legătură de transport rutier rapidă. Pentru industria auto, legăturile de transport, de la Pitești către vama Nădlac, sau de la Craiova către Portul Constanța sunt extrem de importante, dat fiind faptul că ar reduce semnificativ durata transportului vehiculelor către Portul Constanța, care e o poartă de export importantă pentru vehiculele fabricate în România”, informează Adrian Sandu.
Transportatorii rutieri se plâng de pierderile colosale ale statului român, de cel puțin puțin 2,5 miliarde de euro, în contextul în care infrastructura rutieră este insuficient dezvoltată, ca urmare a refuzului primirii în spațiul Schengen terestru, relatează Radio România Rador.
Citește și: Mai multe state din zona Schengen au reintrodus controale la frontierele terestre și navale