Radio Chişinău va continua să emită folosind toponimicul „Chişinău”

Radio Chişinău, parte a Societății Române de Radiodifuziune, va emite în continuare sub denumirea de Radio Chişinău pentru o perioadă de încă zece ani respectând actualele prevederi ale Regulamentului privind modul și condițiile de acordare a permisiunii pentru utilizarea simbolisticii locale a municipiului Chișinău.

Proiectul de decizie privind folosirea toponimicului „Chișinău” de către filiala Radio România din Republica Moldova a primit vot favorabil în data de 14 iunie 2022, în urma repunerii pe ordinea de zi în cadrul Consiliului Municipiului Chișinău. Toponimicul Chișinău a fost utilizat anterior de către Radio Chișinău între 2012-2022, obținut în baza unei proceduri de validare similare.

Societatea Română de Radiodifuziune mulțumește tuturor instituțiilor publice și reprezentanților acestora care și-au arătat determinarea pentru soluționarea situației, demonstrând disponibilitate la dialog, înțelegere a rolului și a misiunii de informare a publicului basarabean printr-un jurnalism bazat pe cele mai exigente norme deontologice proprii Radio România și a contribuției acestuia la consolidarea pluralismului de opinie pe piața media din Republica Moldova.

„Radio Chișinău este singurul post de radio din Republica Moldova care emite exclusiv în limba română, dar misiunea sa asumată este de a servi cu relevanță comunității în sensul extins al cuvântului - anume tuturor cetățenilor, artiștilor, mediului de afaceri și factorilor de decizie.

Luăm hotărâri pornind de la ce auzim la radio, hotărâri care ne influențează cursul vieții, putând să îl schimbe considerabil în anumite condiții. Apreciem mobilizarea opiniei publice care a înțeles și a susținut acest rol și ne bucurăm că Radio Chișinău va continua să îndeplinească pentru publicul său misiunea sa de informare corectă și onestă, oglindind, în aceeași măsură, caracterul special al relației dintre Republica Moldova și România prin comunitatea de limbă, istorie, cultură și tradiții” – Răzvan Ioan Dincă, Președinte Director General Societatea Română de Radiodifuziune.

Context

În data de 27.12.2021, în termenul legal, a fost depusă și înregistrată la Primăria Chișinău solicitarea de prelungire a permisiunii de utilizare a toponimicului Chișinău, însoțită de toate actele necesare acestui demers.

În data de 17.01.2022, a fost expediat proiectul de hotărâre privind acordarea dreptului de utilizare a toponimicului Chișinău, atât în denumire, cît și în marca de servicii. Draftul publicat pe site-ul primăriei Chișinău a fost însoțit de avizul pozitiv al Comisiei pentru buget, economie, finanțe, patrimoniu public local, agricultură și problemele suburbiilor. Proiectul a intrat în dezbaterea Consiliului Municipal, în ședința din data de 27.04.2022 în cadrul căreia Proiectul de Decizie a fost respins.

În 6 iunie 2022, proiectul de decizie este reintrodus pe ordinea de zi a CMC, ca urmare a mobilizării factorilor de decizie și a presiunii mediatice atât din Republica Moldova, cât și din România.

Radio Chișinău

Parte componentă a Radio România, Radio Chișinău, pe parcursul celor zece ani de emisie, a fost un partener loial tuturor cetățenilor Republicii Moldova, precum și al autorităților centrale și locale, angrenate în procesul de modernizare al țării și de integrare a acesteia în Uniunea Europeană. Radio Chișinău a stabilit standarde înalte în ceea ce privește jurnalismul modern, european, respectul pentru public și pentru informarea corectă și onestă a acestuia. Radio Chișinău este singurul radio din Republica Moldova care emite integral în limba română, istoric fiind primul post regional al Radio România.



Adaugat: 14 Iunie 2022
Actualizat: 14 Iunie 2022